Blog

March 4, 2026

Fișa de aptitudine în Craiova – când este obligatorie, cine o eliberează și cât costă

Ce reprezintă fișa de aptitudine

Fișa de aptitudine este un document medical care este emis de un medic de medicina muncii, iar acest document atestă că persoana este aptă de muncă. Examinarea medicală are ca scop stabilirea aptitudinii lucrătorului de a exercita atribuțiile specifice locului de muncă, atât la angajare, cât și pe parcursul derulării contractului de muncă. Rolul acestui document este de a proteja atât angajatul, cât și angajatorul. Acest document previne accidentele și îmbolnăvirile profesionale și verifică dacă activitatea nu îi înrăutățește în vreun fel sănătatea. Deoarece este o dovadă că lucrătorul este apt, angajatorul este protejat din punct de vedere legal.

Este important de reținut că există o diferență între o fișă medicală și o fișă de aptitudine. Fișa medicală este un document medical general care conține istoricul medical, consultații și analize. Poate fi emisă și de către medicul de familie sau de un specialist. Această fișă nu stabilește capacitatea de muncă pentru un post specific. Fișa de aptitudine este documentul final și esențial care sintetizează concluzia medicului de medicina muncii în urma controlului medical.

Cuprins articol

Când este obligatorie fișa de aptitudine

Eliberarea fișei de aptitudine este obligatorie în toate situațiile în care legislația impune evaluarea medicală a angajaților în funcție de riscurile profesionale specifice. Ea este emisă de catre medicul de medicina muncii după efectuarea examenului medical specific.

Hai să ne uităm la acele situații în care această fișă este obligatorie.

La angajare

Fișa de aptitudine la angajare este documentul obligatoriu care confirmă că persoana poate ocupa acel loc de muncă în siguranță. Lucrătorul este examinat de către medicul de medicina muncii, iar acesta stabilește dacă acesta este sau nu apt. Contractul individual de muncă nu poate fi încheiat fără acest document. Evaluarea va fi diferită în funcție de domeniu și postul specific, însă medicul examinează în general:

  • Sistemul respirator și cardiovascular
  • Vederea și auzul
  • Aparatul locomotor
  • Tensiunea arterială și pulsul
  • Starea generală de sănătate

La schimbarea locului de muncă sau a funcției

Fișa de aptitudine este necesară și la schimbarea locului de muncă sau a funcției, atunci când noile atribuții implică riscuri profesionale sau cerințe fizice/psihice diferite. Medicul de medicina muncii examinează lucrătorul și analizează noul post pentru a confirma că acesta încă este apt. Fișa de aptitudine trebuie efectuată in următoarele situații:

  • Mutare pe alt post în cadrul aceleiași firme
  • Promovare sau retrogradare
  • Transfer în alt departament
  • Schimbarea atribuțiilor
  • Modificare în orice fel a condițiilor de muncă

La control medical periodic

Pentru a verifica dacă angajatul își menține capacitatea de a desfășura activitatea în condiții de siguranță, sunt necesare controale periodice. Pe baza acestui control se eliberează o nouă fișă de aptitudine, și trebuie efectuată în general o dată pe an, sau la 6 luni pentru activitățile cu risc crescut. Această fișă periodică are mai mult roluri:

  • De a depista din timp posibile afecțiuni cauzate de muncă
  • Prevenirea bolilor și afecțiunilor profesionale
  • Monitorizarea efectelor expunerii la riscurile profesiei

Cine este obligat să aibă fișa de aptitudine

Fișa de aptitudine este obligatorie pentru toate persoanele care desfășoară activitate profesională în baza unui raport de muncă sau în condiții similare. Angajații cu contract individual de muncă au nevoie de fișa de aptitudine la angajare, la schimbarea sau reluarea funcției, dar și periodic. Acest document este necesar indiferent dacă munca este de birou sau muncă fizică, singura diferență este că pentru munca fizică examinarea va fi mai complexă și mai frecventă. Pentru munca fizică vor fi evaluate următoarele riscuri:

  • Efortul fizic intens
  • Zgomotele
  • Ridicarea de greutăți
  • Substanțe periculoase
  • Lucru la înălțime
  • Temperaturi extreme

Conform legislației securității și sănătății în munca din România, angajatorul trebuie să asigure examenul de medicina muncii, să suporte toate costurile și să nu permită muncă fără fișă valabilă. Acesta trebuie să păstreze evidența fișelor de aptitudine și să adapteze postul de muncă dacă mediul impune riscuri. Nerespectarea obligațiilor poate duce la amenzi și răspundere legală.

PFA/Colaboratori și Freelanceri

Nu există obligația legală de a avea o fișă de aptitudine pentru PFA-uri. Devine necesară doar în cazul în care activitatea implică riscuri, dacă se lucrează pe șantiere sau dacă activitatea revine sub reglementări speciale. Siguranța revine astfel persoanei. Cât despre colaboratori, aceștia nu sunt angajați; de aceea, fișa de aptitudine nu este necesară prin lege.

Cine eliberează fișa de aptitudine

Fișa de aptitudine este eliberată exclusiv de către medicul de  medicina muncii, fiind singurul specializat să emită acest document. Tocmai de aceea, fișa poate fi emisă doar în cabinetele de medicină a muncii sau în clinici medicale autorizate. Medicul de familie nu poate emite fișa de aptitudini, poate furniza doar analize și evaluări. Nici medicii specialiști, precum oftalmologul sau cardiologul, nu au dreptul de a emite fișa de aptitudine. Această fișă este un document medical emis numai după o evaluare specifică.

Cum se obține fișa de aptitudine – pași simpli

  1. Angajatorul programează examinarea la cabinetul de medicina muncii.
  2. Angajatul se prezinta la control cu actul de identitate, fișa de solicitare de la angajator și documente medicale dacă este cazul.
  3. Medicul efectuează evaluarea (mai simplă sau mai complexă în funcție de post).
  4. Se emite fișa de aptitudine cu verdictul (apt, inapt sau apt condiționat), în 24-48 de ore.

Cât costă fișa de aptitudine în Craiova

În Craiova, prețul fișei de aptitudine diferă în funcție de post și de investigațiile necesare. De exemplu, pentru un job la birou, prețul va fi între 50 și 100 de lei. Însă pentru un post cu cerințe suplimentare, cum ar fi cele care presupun muncă fizică, prețul poate ajunge până la 200 de lei. Iar dacă sunt necesare analize, testări psihologice sau astfel de investigații, prețul va trece de 200 de lei. Pentru angajați, costul este acoperit în totalitate de către angajator. Iar colaboratorii sau deținătorii de PFA plătesc personal.

Întrebări frecvente

Cât timp este valabilă fișa de aptitudine?

De obicei, între 6 și 12 luni sau până la următorul control periodic.

Se poate scoate fișa de aptitudine în aceeași zi?

Da, de cele mai multe ori fișa va fi emisă în aceeași zi, însă uneori durează până la 48 de ore.

Pot lucra fără fișa de aptitudine?

Nu, în calitate de angajat, fișa de aptitudine este obligatorie.

Este valabilă fișa de aptitudine de la alt angajator?

Nu, fișa de aptitudine trebuie refăcută atunci când schimbați locul de muncă.
September 2026
M T W T F S S
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  
Clinica Miso Medical 200692, Romania - Phone: 0724 811 811 Email: office@misomedical.ro
Monday9:00 AM - 5:00 PM
Tuesday9:00 AM - 5:00 PM
Wednesday9:00 AM - 5:00 PM
Thursday9:00 AM - 5:00 PM
Friday9:00 AM - 5:00 PM
SaturdayClosed
SundayClosed

MISO Medical – centru medical modern ce oferă servicii complete de prevenție, diagnostic și tratament, cu echipamente performante și medici dedicați sănătății tale.

Contact

Urmărește-ne